Umăr gol.

E târziu, lumina pleacă încetul cu încetul iar întunericul rămâne martor la tot ce se întâmplă între cer si pământ.
Oricum pe ei nu-i prea interesează. Trecătorii, oamenii din jur nu clipesc în dreptul tău, ci numai după ce capătă o oarecare distanţă între tine şi ei, atunci grăbiţi aruncă o primă şi ultimă privire la tot ce are să se întâmple la câţiva metri. Lor nu le pasă. (ochii lor umezi şi mari devin gravi, sacadânt o tensiune oarecum asemănătoare cu cea electrică ) Glumesc.

Mie nu-mi pasă. E absurd cum pun unele întrebări la care răspunsurile mi se dau imediat. Mă enervează. Vreau gânduri şi momente de contemplare.
Aş cam fugii de toată lumea, n-aş lua pe nimeni, aş sta singură închisă în necunoscut şi ca şi cum cineva mi ar mângâia şi săruta încet umărul semi gol aş găsii cele mai ciudate şi neînţelese explicaţii la nişte teorii amăgitoare.

E târziu, iar frigul se cam lasă. Ar fi minunat să vezi cei câţiva fulgi jucându-se la geamul tău. Îngheţată

Hai...uită-mă

Far away.

Lasă-mă...vreau să adorm la tine în braţe să visez şi să uit cât e de târziu. Vreau să mă pierd în lumea nostra fără uşi şi cu geamuri multe, cu perdele albe şi pereţi coloraţi, cu cafele dulci şi multă ciocolată.
Să alergăm pe poteci fără nume, uitate de timp...uitate de noi.
Toamna pleacă, fuge cu vântul , se ascund şi spun povesti. Ne privesc uneori şi işi amintesc de noi, de serile pe pod şi de cuvinte. De multe cuvinte stinse şi reaprinse.

Şi toţi şi toate rămân martori. Vântul, lumina, pământul şi luna, şi cea dintâia stea. Rămân. Mai rămâi puţin.

oricum n-ai înţeles nimc din toate frământările mele...
12-7

Devreme ceasul sună

Amar.
E cam amar totul. Uită că timpul trece. Aleargă şi râde-mi în faţă. Spune-mi aşa amar şi rece că mă iubeşti doar pe mine, că eu sunt fiecare picătură de viaţă ce-ţi curge prin vene şi că n-are să vină ploaia. Amar.

Prinde-măăă !
Străduţele din povestea noastră sunt înguste, lungi, scurte, pline de oameni sau pustii. Ameţitoare sau liniştite, sofisticate sau simpliste, aromate sau plictisitoare. Străduţele din povestea noastră suntem eu şi tu.

Orele se scurg, cerul se apropie iar soarele mă sărută?!
A mai trecut ceva timp, va mai trece şi vom ramane la fel. Hai, spune mi că e vară şi că vom pleca de nicăieri până oriunde. Un tren ne aşteaptă.
Şi poate că am început să uit, să dorm aşa pe unde apuc şi să nu mă mai deranjeze gustul cafelei amare.

-Flori?
-Albe.

5.11. Mai jos?!