vineri, 30 iulie 2010

Şi muşc până la sânge.



Pe dosul palmei am o dungă roşie. Se întâmplase să vreau să mi conturez o gură de vampă şi să mă şterg. Era senzaţia de vreau-să-văd-cum-îmi-stă. Ţi aş lăsa urma unui sărut în colţul gurii şi parfumul pe guler. Ţi aş păta colţul pernei cu vin. Şi aş dormi mult în patul ăla, că i cald şi e albastru mult. Ţi aş zâmbi în somn şi ţi aş strânge bluza în pumn. Din când în când simt nevoia să mai ucid câte un om, câte un vis. De aia adorm târziu şi mănânc jeleuri.
Eu iubesc mai altfel, sunt mai sufocantă şi musc până la sânge.
"Si n-am purtat-o, si nu ma atins"
Criim.

luni, 26 iulie 2010

Despre...


Voiam să vorbesc despre ameţeala şi locurile fierbinţi, despre zâmbetele de după şi clătitele cu afine. Despre toate cariocile din pahar şi despre un infinit conturat cu vise. Şi despre fericire, până la urma, despre dorul meu de florile de măr. Despre albastru pal, despre miercuri şi despre praf. De Paris, de romanele încă necitite şi de obsesii. Despre mine şi despre nimic. Despre câinii vagabonzi pe care îi mângâi, despre cuvintele ce nu s au spus niciodată şi toate momentele în care am crezut că nu mai pot.

You said you would love me until you die...and as far as I know you're still alive.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Vacances de rêve


Şi nu e ca şi când nu mi-ar plăcea, ca şi când m-ar enerva, ca şi când aş fi sătula până peste cap de tot şi toate.
Desigur, fiecare vrea vacanţa în felul lui, şi-o imaginează în fiecare fel posibil, de la plecatul undeva departe de ţară, până la statul cu şezlongu de 45 de lei pe încinsa smoală de pe bloc.
Dar când eşti în mijlocul ei, îţi pierzi ideile, cheful...şi acea stare de euforie de la începutul ei.
Şi nu e ca şi când nu aş vrea să fac ceva, ca şi când mi-ar lipsii cheful sau acei "ei" din viaţa mea.. E ca şi când cafeaua e prea amară pentru a o mai îndulci, oricum amară rămâne...
Criim.

vineri, 23 iulie 2010

Numeşte- mă nebună

Respir greu..apăsat...sacadat. Mă enervez repede şi te strâng şi mai repede în braţe, atât cum şi cât pot.. Îmi oferi totul şi poate în acelaşi timp nimic. Poate n-are sens, motiv, timp sau loc, poate nu are nimic...dar ne taie respiraţia şi aşa simţim că trăim.

Ne privim ochi în ochi şi mergem mai departe.. până acolo unde drumul ne va duce, până când va mai duce undeva... Am putea fugi nu-i aşa? dar zi şi tu, de ce am fugi din calea fericirii asteia? de a ne îmbrăţişa plini de dorinţă şi de a ne privi într-o zi cât alţii într-o lună..

Fericirile adevărate nu-s doar alea permanente..nu! Sunt şi alea care trăiesc doar în prezent, fără promisiuni meschine..pentru că da, suntem oameni şi greşim, ne îndoim sau uităm să respectăm.. Poate că-i fără viitor, s-a pus pecetea asta destul de repede...şi orice am încercat, uite că sunt tot a ta, şi ochii mei te privesc cu pasiune nebună..şi-ţi studiază fiecare mişcare a feţei..

Numeşte-mă nebună! dar îmi place riscul ăsta în care la fiecare capăt, mă îmbrăţişezi.. iar eu te voi numi nebun de fiecare dată când îmi vei săruta buzele zâmbind... oricum, probabil că lumea ne numeşte nebuni pentru că suntem..de-atâta timp..tot noi

Ps. Aveam o nelămurire în legatura cu chestile postate...poţi posta orice nu-i aşa mă rog să nu devină "jurnal siropos", ca aici fac faţă mai greu.
Semnat domnişoara care...nimic

joi, 22 iulie 2010

Nu ştiu de ce, când sau cum.

Sincer, habar n-am cum a apărut problema "blogului". Hai să fim serioşi, toată lumea are un blog, unu cu care se dă mare, unu pe care işi postează fotografiile peferate, întâmplările amuzante sau unul pe care il trasformă într-un fel de jurnal, aici recunosc sunt ceva mai revoltată pentru că nu mi se pare că sunt la fel (blog=jurnal, de ăla siropos, plin de cuvinte pe care probabil ar trebuii să le ţi doar pentru tine) dar, să fim în tendinţe nu?! Ok, 22.o7/19:57 -blog
Mereu am susţinut: "Nu-mi fac blog, pănă ce nu voi avea ceva important de zis", în seara asta m-am hotărât.
(semnat domnişoara care...nimic)