marți, 28 decembrie 2010

Cuvinte




Cafeaua se răceşte. Tu nu-mi dai raspunsurile de care am nevoie. De ce aş fugii cu tine? Nu-mi oferi nimic....tocmai pentru că eu nu mai am ce să ţi dau.
(Fugi cat te tin picioarele imi sopteste cineva)

Unde crezi că se ascund marea şi pământul când fac dragoste?! De unde ştiu ei că nimeni nu i vede iar marea e dezmierdată aşa cum vrea...

Lumea e aceiaşi. De fiecare dată când o priveşti. Într-un bar, ori o staţie de autobuz ea e îngândurată şi grăbită. Se lasă asteptată mereu , dar nu i plac reproşurile...Lumea

Hai spune-mi că mă vei astepta în gara aia mică....şi că acolo încă ninge
N-o vei face. Eşti un laş. Un laş ca şi mine de altfel.

(iubestema.fugi.zboara.dormi)
Enfin...

"Visam sa enervez oameni, si ei sa ma enerveze pe mine. Sa fim asa intr-o continua cearta, cu tipete si farfurii sparte. Unii nu ma credeau in stare...poate tocmai asta ma facut sa nu mai vreau sa fiu asa.
Credeam ca cerul e albastru, dar brusc devenea de un gri inchis. Tu vorbesti mult prea tare, iar zgomotul ala de oale trantite ma cam scoate din sarite.
Visam sa ma joc cu mintile oamenilor si sa le fur ce au ei mai bun. Sufletul. Unii cedau usor, iar pe altii ii abandonam eu. Numi place sa mi dea cineva dureri de cap, doar eu am voia sa dau cuiva. ( vrea/primeste)
Sa ma numesti "curva de lux". Sa-ti amintesti cum imi mangaiai sanii si cum te bucurai de fiecare sarut ca un praf de heroina. Sa nu stii cum ma cheama, dar mereu sa mi simti parfmul. Sa stii ca ma vor multi, dar niciunul nu ma are.
Asa e felul meu de a fi. Imi place sa ametesc, umilesc si uneori sa iubesc. Sa iubesc asa cum numa fiinta mea poate, cu toata daruirea si extazul posibil.
Uneori timpul se opreste."
Helen.

joi, 16 decembrie 2010

Termometru.

Uneori timpul se opreşte. Ei tac se ascund şi uită să respire. E târziu şi noapte.
E un fel de dorinţă ce revine din când în când. E ca şi atunci când vrei să simţi acel ceva chiar dacă este lângă tine.

Nu înţeleg mare lucru, poate că nici măcar nu vreau să înţeleg. Lumea e ameţită, eu sunt ameţită şi toţi din jurul meu plutesc într-o ameţeală continuă.

Timpul trece şi lasă urme, se adânceşte tot mai mult ca şi acel râu lângă care stăteam când eram mică. ( O să şterg partea asta din a mea minte)

Aş cam....nimic doar uită-mă

(Şi n-am febră)

vineri, 3 decembrie 2010

Etern sau nu.


Ploaie.

A cam ploua în ultima vreme, era frig si bătea tare vântul.
Stres, nervi şi muzică...multă muzică în dimineţile din 37.
Acum câteva zile cineva ma făcut să cred că nu totul e etern, că oricât de legate ar fi doua lucruri, ele se pot rupe ori termina oricând. Şoc? ( imi permit să spun doar că e o gândire raţională de care poate că aveam nevoie şi atât)

Seară. Întuneric şi multă apă ce bate pe cine vrea ea. Şi toate astea nu fac decât să îngreuneze starea mea. Nimic mai mult.
Ei stau şi privesc, se miră apoi pleaca fără a mai spune ceva.
Recunoaşte! ...nimic nu-i etern.
Începând cu timpul şi sfârşind cu iubirea?! sau biletele de la R.A.T. , şi nici măcar mama nu i constantă în ceea ce zice...deci

Ploaie şi toţi dobitocii ce se uită la mine că am noroi pe pantaloni, şi că nu mi plac umbrelele.
Şi simt liniştea ta în neliniştea mea.