duminică, 4 septembrie 2011

still waiting


Până la urmă fiecare dintre noi așteaptă ceva sau pe cineva. Poți aștepta orice. De la un autobuz târziu într-o stație uitată de timp și oameni până la factura de la orange ori o simpla liniuță de la testul de sarcină. Oamenii au învățat să aștepte, intră oarecum în reflexul lor. Așteptăm raspunsuri, intrebări, indicații de la șefi, roșile de la aprozar ori mama să ne sune. Așteptam. Oricât de contrariați am fi atunci când suntem în "plină" așteptare, așteptăm.
De ce nu aș putea sș strig măcar o singură dată în fața unei imense cozi la intrarea din liceu că nu o să mai aștept. O să intru așa prin toată adunătura aia de ipocriți cu portofele vintage, fără a-mi păsa de coatele-n stomac.
Glumeam, n-aș face asta.Sunt prea lașă. Aș rămâne acolo așteptând, ca o anonimă în anonimatul interzis. Desigur, asta nu-mi este tocmai postura preferată, însă nu mi place să mă dau în specatacol cu un așa public. So...așteptare.

Încă aștept. Nu sunt convinsă ce...dar aștept