De cele mai multe ori ...

De cele mai multe ori nu deschidem ochii suficient, nu rostim cuvinte la momentul potrivit și nu facem gesturi "interzise". De cele mai multe ori trecem pe aceeași stradă zi de zi fără a observa micile buticuri, pavajul decolorat ori măreția arborilor înfloriți.
De cele mai multe ori uităm să fim fericiți, să zâmbim ori pur și simplu să surâdem...
Și doar cu câteva picături din licoarea neagră și amăruie ce-ți alintă buzele poți contempla la miile de motive ce te fac să zâmbești, să râzi.

oameni, păsări, amintiri, locuri, senzații, cărți, fructe...ori câteva cubulețe de ciocolată.

De cele mai multe ori surâd inevitabil. Fie că privesc aiurea pe geam fie că mă întâlnesc întâmplător cu cineva din orașul natal, surâd. Fiecare fulg de nea căzut pe nasul meu rece  provoacă gurii mele un adevarat zâmbet.
Iar ochii albaștrii, naivi și atât de sinceri în gesturi și cuvinte ma învăluie într-un rânjet copilăresc.

   

De puțin timp am descoperit aroma mării.... sunt atât de îndragostită de zbuciumul apei , de lovituri valurilor , ne nisipul aspru și fin, de mirosul sărat, de apusurile și rânduri leneș scrise . Marea e o altă lumea...un alt univers , o altă poveste cu multe vise și atingeri.

Pătimașă, iubitoare și erotică instigă la lucruri interzise, și clipe de fericire absolută. Marea...

Un oraș în ceață

 Desigur, acesta este tabloul ideal pentru un început de iarnă cu sprâncene argintii și mănuși călduroase.

Prolog.



A trecut ceva timp de când nu am mai scris; obiectiv sau subiectiv spunând, mutarea într-un alt oraș aduce cu sine greutatea cu care îți regăsești așa numitul ego.. Uneori poate dura mai mult alteori mai puțin.
Simt constrângerea unei clepsidre din ce în ce mai mult.
Semafoarele prevestesc din 50 în 50 de metri depărtare de vatră.. Și acele "câteva " luminițe ale orașului nici măcar nu au căldura, bucuria și frumusețea celor privite de pe o stradă îngustă dintr-un orășel de depresiune... Sigur, aș putea spune că sunt o inadaptată , protejându-mi constant ambițiile, dorințele și sentimentele personale. Sau aș putea spune doar că.... e mai usor să trăiești într-un oraș mic cu oamni bine cunoscuți, cu aceleași gesturi zilnice și cu un " Bună dimineața ! " în autobuzul cartierului.
Aventura și provocarea orașului ăstuia, nesătul de aglomerat, cu o mixtură de genii conturează vidul sufletesc ce ți-l inspiră cu fiecare fum pe care   fără să vrei îl respiri la colțul străzii.


 Toamna mea dulce,
 cu frunze arămii și piscuri roșiatici,
 cu poteci înghețate și creste adunate....
 Unde ești tu Oare?!

Expresia feței vs breton castaniu

Încă mă mai ascund sub un breton des și castaniu. Imi convine de minune această postură, misterioasă și aluzivă în același timp. Ochii mei căprui conturați cu  tuș  sunt ca o pagină pe care din când în când arunci un cuvânt. Și cele câteva bucle nu trec de umerii goi.
Bucle castanii, asta sunt eu.
Buzele rozii și crăpate sunt iluziile unor nopți grele, cu votcă și tutun. Sunt începutul și sfârșitul unui "te iubesc". Sunt dovada vie că trăiesc.

Expresia feței e un reper destul de interesant în catalogarea oamenilor. Oamenii pe care îi întâlnim în metrou, în aeroport ori la colțul străzii. Ei au o expresie  pe care cu greu te straduiești să o ții minte. Sunt așa dens conturate fără vlagă și simplitate. Aș spune chiar comerciale...
Desigur, contrariul e evident. Multe fizionomii pe care ni le amintim sunt pure și  îndrăznețe (frumoase), ieșite din anonimatul cotidian.


 "face à face avec toi"

Nu-mi pasă

Și nu-mi pasă decât că nu ești în a mea minte iresponsabil de enervantă.
Mintea, că de ea ne agățăm de cele mai multe ori, e sedimentata în dulci ironii pe care nu mă tem să le pun în aplicare. Oricum nu-mi pasă. Nu am regrete, spun tot ce mintea mea vrea să spună. Vorbesc la întamplare cu conotații mincinoase. Răspund aiurea și nu rostesc prea multe consoane. Pentru că mintea mea, perversă și abuzivă, îți roade unicii neoroni. Îi stoarce de energie, îi învârte, îi amestecă și apoi pleacă. Mintea mea nepoliticoasă. Nu-i poți reproșa nimic tocmai pentru că fără ea nu ai respira, visa ori contempla.
Și nu-mi pasă decât că nu ești în a mea minte ce aer și iubire îti dă !


[.....jurnal....]

Shot de plante ieftine

Totul în lumea asta vine pe neașteptate. Atunci când nu vrei, nu ai și nu-ți dorești lucrurile încep să vină așa  în trainica lor odihna. Pe neașteptate totul se așază fie că vrei fie că nu.
Oamenii sunt ca fenomenele naturii vin mereu pe neșteptate. Pleacă, dispar, apar, revin. Pe neașteptate.
Neașteptat este atunci cand simpla lor voce, privire ori  atingere sufletescă îți crează acea repulsie, nepăsare și dezinteres.
Când  gândul că tocmai și-au tras-o te scoate din minți.
Când nonșalanti raspund aluziv.
Când au părul neingrijit si duhnesc a crâșmă murdara de timp...A țigara de după si a șatul  de plante ieftine.
Mi-e așa silă de oamenii ăștea ce nu ascund nimic. Când fură, vând și înșală ei nu simt nimic. Ei ascund pe neașteptate o ipocrizie anume...

Aerul din tine

Cuvinte, pagini, foi,
Amintiri, zâmbete, soare
Ploaie, nori, înălțime, speranță
Voce, aer, eu, albastru
Iarbă, greu,  alb-negru.


           Imi place primăvara la fel de mult ca și nesul deveme.
           Imi place primăvara pentru toate floriile, cerurile, apusurile și rasariturile ei
           Imi place primăvara !

Trup vs Minte

Simt nevoia de a intra în trupurile și mințiile oamenilor,

Fiind singura specie ce mă dezamagește.

Simt că cineva trebuie să le intre în minte, 

Să le scoata ce nu-i bun și să lase locul acela vid, pentru implantarea « agonisirii «  altor ani.

Așa ar trebui făcut.

Golul interior ustură și doare însă mai bine goliciune decât prostie.

Trupurile lor lăsate la întâmplare putrezesc.

Se destramă și uită orice sentiment și atingere.

Mâinile, picioarele, urechile și chiar ochii râd…

Ironic sau nu, râd de neștiința minții.

În același timp, tac și te lasă să plutești

În vidul agonisiri tale. 

 ......jurnal 2013

Să nu crezi nimic!

Să nu crezi oameni, cuvinte, voci ori fapte.
Să nu crezi nimic.

                      Până la urma nimeni nu știe ce spune, scrie, crede ori gândește

Scriem aleatoriu pentru a ne astupa mintea cu vise și speranțe. Scriem pentru a ne contura propriul univers în mișcare. Scriem pentru că respirăm prin forma literelor pe o foaie îngălbenită. Scriem pentru a trăi liberi. Scriem pentru nimic.

Credem în vietăți sobre, în divin ori pietre ascunse.  Credem în fascinația unor zeități inexistente. Credem pentru că este unica formă pentru a ne îndeplini ascunzișurile sufletului. Credem pentru îndrumare, sfat și compasiune. Credem. pentru nimic.

Gândim diferite metode de a câștiga timp, bani, dragoste ori pur și simplu atenție. Contemplarea este un drept de afirmare. Un drept alocat fiecăruia. A gândi reprezintă raționamentul temporal pe care îl avem, desigur,  fiecare dintre noi. Gândim grădini exotice ori fluturi în stomac. Gândim  pentru nimic.


Scriem, credem și gândim pentru a satisface neajunsuri.







       ...........jurnal