Ea îmi scrie

Mă trezesc greu și leneșă după o noapte târzie.
Închid din nou ochii și cer o cafea amară minții mele. După câteva clipiri dezmeticirea vine în grabă cu câteva rânduri primite de la ea.

Oare de ce mi scrii..
Într-un anumit interval de timp ascultam o melodie plină de subînteles.
Două femei, mulți kilometrii, un singur bărbat. Poate al ei, poate al niciuneia.
Încă mă mustrez. Eu nu te vreau ci doar mă las purtată de val.

Răscruce

Calea nu e de găsit, calea te găsește.

Avem emoții. După mult timp mă hotărâsem să revin, să scriu. Asta cu siguranță îmi făcea bine. Descoperisem un fel de unealtă cu care poți să adormi rapid seara uitând că în patul îngrămădit ești doar tu.
Plângeam. Plângeam necontrolat, haotic aproape din reflex. Simțeam durere în tot corpul...acea durere pe care nu o poți explica ci  doar o simți nesfârșindu-se și cuprinzându-te cu ale sale mreje maniace. Buimacă și însetată de afecțiune mă plimbam aiurea cu gândurile strânse în cele doua palme proaspat spălate. Îmi luasem pentru întaia oară decizia ce făcea ca totul să fie ireversibil și nu mă mai întorsesem.


Trecut-au zilele de toamnă mohorâta și ploioasă. Îmi plăce așa mult toamna, îmi spun într-una din diminețiile în care de-abia clipisem și lacrimile curgeau. Îmi place toamna. Însă suferința nu înceta, mă macină și cuprindea până la finele zilei. Aș fi vrut să renunț, să fug departe și să uit.
Timpul face ca oamenii să mai și uite nimicurile minții lor însă timpul nu face ca și sufletul să nu mai simtă "nimicuri".


Nu găsisem calea oricât de multe pagini de spiritualitate intrinseca citisem. Îmi reprimam atașamente, așteptări și gânduri. Calea nu e de găsit, calea te găsește. Mi se creionează încet.

@jurnal 

Decizia era deja luată