Sunt atâtea stele pe cer

Și azi am poftă de scris. De scris nebun pe pieptul tău gol. De cuvinte și de înghețată cu fructe. De multe și de nimic.

Oamenii trec, se uită, jură și înjură, cataloghează și respiră. Spun multe cuvinte din care voi și până la urma și eu uneori nu înțeleg nimic. Multe cuvinte ce fac o adunătură de ipocriți ce într-un anumit moment mi-ar ieși în cale.
Azi am chef de călărit un armăsar viu și puternic. De sedus în rochie neagră cu dantelă, bărbați între două vârste, copți, plini de povești amăgitoare.
Așa fac mereu, după orgasm întreb de nevastă, de copii și de rata la bancă. Îmi place să știu multe și totusi nimic. După mai puțin de jumatate de oră uit tot, dar asta nu contează. El s-a relaxat, și-a spus oful. Și da, așa seduc.

[......Mi-e frica. Apare iar și iar, nu doar în mintea mea ci pretutindeni…se plimbă alene între cele două vagoane, căutându-mi privirea îngrijorată și speriată făcută parcă din disperare omenească..]

De m-aș rătăci...

Să ne pierdem în lumea largă, cu gânduri și poezii ne
spuse.

Și nu-mi e frică.

Și da, nu mi-e frică de ploaie, de mersul pe bicicletă, de insecte, de cutremure, să mănânc melci, să merg la pescuit, să rămân singură în casă, să cos cearceafuri, să lipesc acțipilduri pe frigidere, să ud flori, să rămân închisă în beci, să spăl geamuri, să înot goală, să nu mi raspunzi la telefon, să stau la ocazie, să mănânc ciocolata noaptea, să merg pe jos 50 de km, să mă trezesc cu tine în fiecare dimineață, să bat doua cuie, să șterg praful, să citesc ziarul bunicului, să vopsesc o usa, să scriu 101 lucruri pe care le stiu despre tine, să aștept zilele ploii să se sature de mine, să bat oameni la cap, să fac dus cu broaște, să alerg pe dealuri, să mă tăvălesc prin noroi, să merg la fân, să stau o noapte pe bloc, să mă joc ascunselea, să citesc în podul casei, să număr orele pănă ce ne vom întâlni, să scriu pe peretele de lângă pat, să privesc un apus de iulie, să fac clatite, să merg pe munte, să mă plâng, să mă uit la tine, să nu-mi amintesc prima noapte în care te am visat, să nu știu să mă închei la șirete, să merg prin ploaie fără umbrela și totuși să nu mă ud, să fac curat, să mă orientez după o hartă, să citesc gândurile oamenilor, să fac maioneza, să joc cu tata table, să fiu singură la mare departare de casă.
Nu mi-e frică...

Și mă apucă dorul de alergat, de fugit și mers rapid. De uitat și de baut. De tras o țigară în piept și iar de alergat. De mers aiurea pe câmpul nostru cu flori de iunie, de tricouri ude și bomboane. De mers pe autostradă. De mâncat pizza cu tata la volan. De stat cu capu pe geam. De țipat în adâncul sufletului. De respirat ușor pe pieptul tău. De citit povești. De stat noaptea la lumina farului. De ascultat muzică și de alergat. De flirtat și fuste mini.
Criim Helen.

Orgasm ideal

Nu încetam în a mă plange. Făceam asta pentru că voiam , simțeam și-mi plăcea. Așa fac mereu când mă simt în inferioritate ori impas... Era aiurea
E un fel de mască, una după care nu mă ascund prea bine. Cu toate astea mă ascund, de oameni, de mine. E amuznat uneori.
Mă privești doar în ochii limpezi. Îți ating buzele.
( Saliva noapte alba rasuflare parcu Tei)

Evit să vorbesc despre mine.

Poate marea ma mințit.

12.aprilie

Vara asta am să mă îndrăgostesc.

Așa-mi repetau zeci de guri aprinse, într-una din diminețile târzii de iarnă.

Primăvara e un anotimp minunat. Simt cum renasc cum radiez și ofer și primesc caldură. E amuzant. Sau nu. Azi întâmplător mi-am dat seama ca nu totul e amuzant. Că timpul nu curge numai prin clepsidra cu nisip că oamenii sunt răi, si apa caldă costă destul de mult.
N-am să-mi bat capul cu asta, cum nu-mi bat capul cu multe. De ce?! ...pentru simplu fapt că trăim așa, într-o lume obosită, plină de neînțeleși și frustrați, iar eu tind să cred că nu fac parte din ei..defapt nu vreau sa fac parte din nimic.

Azi m-am hotărât, tu ești primăvara mea, tu ești vara de care mă voi îndrăgosti.


În unele seri, târziu mă plimb așa pe străzi, fără nici o ezitare ori suspiciune. Oameni, mașini, ferestre stele și mult noroi. Întuneric și lacrimi în ochi. Un bătrân îmi șoptește în taină " E periculos să mergi singură noaptea pe stradă"
Tu unde ești?!

Deci tu asta vrei...

Hai nu te mai preface că dormi....știu că ești treaz!
Oricum nu-mi pasă ce vrei. Niciunui dintre noi nu i pasă, pentru că trăim așa într-o luma plină de nepăsători. Și știi ceva?!...chiar și tu cel de la care m-aș fi așteptat cel mai puțin să o facă...o face.
Pai cum soare , să mă părăsești așa când mi-e lumea mai draga?! Când fără nicio ezitare stau în fusta și-n picioarele goale..tu să pleci... Cum așa?!

Nu te mai vreau. Drept vorbind nu te-am vrut niciodată. N-am vrut să mă suni, ori să mă cauți în cafenele târzii. Vreau să încetăm.
Da, asta vreau.
Trebuie să zbor...

Uda-mă

E ca şi cum ai fi aşteptat asta, nui aşa? E încă devreme şi e întuneric de o groază de timp. Ploua încet aproape tulburător.
Îmi amintesc zecile de minute petrecute în faţa ta. Aşa fără nici o expresie. Trăgând uneori plictisită dintr-o tigară.
Sunt mulţi cei care măsoară timpul. Au grijă să numere fiecare secundă trecută, fiecare minut scurs. Într un cireş timpul trece greu, ştii tu ca şi ora de mate cu logaritmi şi alte funcţii prosteşti. Parcă ajută pe cineva la ceva chestia asta.

Cuvinte.

Floarea de pe pervaz se cam usucă. Pământul se tot crapă, asemeni unor vene uniforme ce pulseaza viaţă. E atât de uşor să uzi o floare. Şi cu toate astea no fac, nu din lene sau din ne timp ci pur şi simplu dorinţa de a vedea pe cineva stors de orice pic de energie, fără suflare mă face să mă simt importantă, puternică şi nefolositoare.

"Si parca ne feream amandoi sa nu alunecam intr-un subiect care ne-ar fi amintit de noaptea precedenta."