Recenzie

Viata pe un peron

În centrul cărtilor lui Octavian Paler nu se află nici sfântul nici bruta absolută, nici supraomul nietychean, ci tocmai omul obisnuit, suma de calitati şi defecte, patimi şi slăbiciuni , îndoieli, şi angoase. Oricine se poate aşadar proiecta sau regăsi în paginile acestui roman. Fiindcă pe peron nu este El , eroul exemplar ieşit din seria biologică. Pe peron suntem noi.

Gravitatea fara morgă, asumare si autoangajare, miye înalte şi blestematele probleme insolubile ale individului şi ale comunitătii. Sensibilitate şi constiintă, anexitate şi aspiratie către echilibru, fragilitatea eului şi , ca formă de apărare , proiectare într un câmp anistoric al valorilor tari, o ideatie atât de bogată şi de vie, cuprină în tipare de inviolabilitate sintactică...

Chaque jour

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare.

Ne invadează lenea unui vis
Pe care îl anulăm cu o şovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor să admire.

Ne răsucim pe un aşternut posac
Însinguraţi în doi, din laşitate
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un târziu
Pe o nepermis de joasă treaptă tristă
Prea sceptici şi prea singuri, prea în pustiu
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare

Ameteala de toamna

Noiembrie. nostalgie. ciocolata calda. Damien Marley. praline. bicicleta. maruntis. intalnire.

N-am sa te las

E toamna...toamna
Rece si distanta
E toamna...toamna

Prea multa ceata in mintea mea. Prea multe cuvinte si raspunsuri. Lumea se cam joaca in amintiri. N-am sa te las sa te pierzi cand visezi. Am auzit ca la Londra va ploua. Frunze negre, ruginii in ale tale priviri. Lasa-ma sa plang pe al tau umar. Aruca-mi zambete. Sa te cred si sa ma mir?!


Azi, cauta-ma tu !
( nimeni nu stie nimic. timida ori altundeva. nimeni nu stie nimic)

Obligat forţat

Îmi amitesc cu greu mişcările tale lascive.

Lovei aerul din cănd în când cu puterea unei fiinţe neînchipuite.

Aşa se scurge timpul

dintre noi.

still waiting

Până la urmă fiecare dintre noi așteaptă ceva sau pe cineva. Poți aștepta orice. De la un autobuz târziu într-o stație uitată de timp și oameni până la factura de la orange ori o simpla liniuță de la testul de sarcină. Oamenii au învățat să aștepte, intră oarecum în reflexul lor. Așteptăm raspunsuri, intrebări, indicații de la șefi, roșile de la aprozar ori mama să ne sune. Așteptam. Oricât de contrariați am fi atunci când suntem în "plină" așteptare, așteptăm.
De ce nu aș putea sș strig măcar o singură dată în fața unei imense cozi la intrarea din liceu că nu o să mai aștept. O să intru așa prin toată adunătura aia de ipocriți cu portofele vintage, fără a-mi păsa de coatele-n stomac.
Glumeam, n-aș face asta.Sunt prea lașă. Aș rămâne acolo așteptând, ca o anonimă în anonimatul interzis. Desigur, asta nu-mi este tocmai postura preferată, însă nu mi place să mă dau în specatacol cu un așa public. So...așteptare.

Încă aștept. Nu sunt convinsă ce...dar aștept

Rătăciți și goi

Totul, totul imi vorbește de el: locurile pe unde am hoinărit, casele, gradinile, lucrurile, oamenii pe care i-am cunoscut împreună.În toate și în tot parcă și-a lăsat ființa lui. (Și risipa aceasta nu mai avea margini.) Când tac, ființele si lucrurile dinafară încep să, grăiască amintirile din mine. În gânduri și în vis, în iubire și în ură, în bucurie și în suferință, în faptă și în vorbă, e pururea viu, pururi prezent...