În
fiecare seară mă așez în așternuturile mele, liniștitor de familiare cu o poftă
nebună de a dormi. De parcă ceva inedit voi visa, voi clipi, voi zâmbi și
întreg univers va fi schimbat. Îmi încetez orice activitate. Îmi arunc cartea
sub pat, îmi opresc orice aplicație afurisită de pe telefon, las veioza aprinsă
și mă pregătesc pentru momentul cel “mare”.
Însă mii de gânduri, pe care aș vrea să le pot opri pentru
câteva ore nu se opresc. Parcă exact în momentul în care clipesc pentru ultima
oară, atunci cu o nonșalanță de invidiat, fiecare părticică din trupul meu se
tot foiește în patul prea mare pentru un singur trup. Și mi se redeschid cutii
ale minții mele. Se umilesc, se ceartă, se iubesc, se ating, se doresc și se
sfâșie. Cutiile minții mele… Gânduri, trăiri, sentimente și iluzii. Astea toate
se învârt în mine, în mintea mea care nu dă dovada de oboseala ci doar de haos.
De atâta oboseală într-un
sfârșit adorm. Scurt, inert și “pe ace”. Nu știu niciodată cât dorm, cum dorm
și ce visez. Dar în fiecare dimineața când un ultim gând mă face să ma ridic
din pat și să-mi repornesc legăturile “virtuale”, oftez greu la gândul unui
somn bun. Desigur, cafea amară dintr-o cană mult prea veselă pentru o noapte de
nesomn, aerul rece și înviorător mă fac sa o iau de la capăt… Cred ca acea
zicală cu “Noapte e un sfeșnic bun ” ar trebui să ia în seama cât de bun și
pentru ce perioadă. La
gânduri nelimitate se aplică oferta cu “vorbești nelimitat în orice rețea ” ?!
