Respir greu..apăsat...sacadat. Mă enervez repede şi te strâng şi mai repede în braţe, atât cum şi cât pot.. Îmi oferi totul şi poate în acelaşi timp nimic. Poate n-are sens, motiv, timp sau loc, poate nu are nimic...dar ne taie respiraţia şi aşa simţim că trăim.
Ne privim ochi în ochi şi mergem mai departe.. până acolo unde drumul ne va duce, până când va mai duce undeva... Am putea fugi nu-i aşa? dar zi şi tu, de ce am fugi din calea fericirii asteia? de a ne îmbrăţişa plini de dorinţă şi de a ne privi într-o zi cât alţii într-o lună..
Fericirile adevărate nu-s doar alea permanente..nu! Sunt şi alea care trăiesc doar în prezent, fără promisiuni meschine..pentru că da, suntem oameni şi greşim, ne îndoim sau uităm să respectăm.. Poate că-i fără viitor, s-a pus pecetea asta destul de repede...şi orice am încercat, uite că sunt tot a ta, şi ochii mei te privesc cu pasiune nebună..şi-ţi studiază fiecare mişcare a feţei..
Numeşte-mă nebună! dar îmi place riscul ăsta în care la fiecare capăt, mă îmbrăţişezi.. iar eu te voi numi nebun de fiecare dată când îmi vei săruta buzele zâmbind... oricum, probabil că lumea ne numeşte nebuni pentru că suntem..de-atâta timp..tot noi
Ps. Aveam o nelămurire în legatura cu chestile postate...poţi posta orice nu-i aşa mă rog să nu devină "jurnal siropos", ca aici fac faţă mai greu.
Semnat domnişoara care...nimic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu