E târziu, lumina pleacă încetul cu încetul iar întunericul rămâne martor la tot ce se întâmplă între cer si pământ.
Oricum pe ei nu-i prea interesează. Trecătorii, oamenii din jur nu clipesc în dreptul tău, ci numai după ce capătă o oarecare distanţă între tine şi ei, atunci grăbiţi aruncă o primă şi ultimă privire la tot ce are să se întâmple la câţiva metri. Lor nu le pasă. (ochii lor umezi şi mari devin gravi, sacadânt o tensiune oarecum asemănătoare cu cea electrică ) Glumesc.
Mie nu-mi pasă. E absurd cum pun unele întrebări la care răspunsurile mi se dau imediat. Mă enervează. Vreau gânduri şi momente de contemplare.
Aş cam fugii de toată lumea, n-aş lua pe nimeni, aş sta singură închisă în necunoscut şi ca şi cum cineva mi ar mângâia şi săruta încet umărul semi gol aş găsii cele mai ciudate şi neînţelese explicaţii la nişte teorii amăgitoare.
E târziu, iar frigul se cam lasă. Ar fi minunat să vezi cei câţiva fulgi jucându-se la geamul tău. Îngheţată
Hai...uită-mă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu