Simt nevoia de a
intra în trupurile și mințiile oamenilor,
Fiind singura
specie ce mă dezamagește.
Simt că cineva
trebuie să le intre în minte,
Să le scoata ce nu-i bun și să lase locul
acela vid, pentru implantarea « agonisirii « altor ani.
Așa ar trebui
făcut.
Golul interior ustură și doare însă mai bine
goliciune decât prostie.
Trupurile lor
lăsate la întâmplare putrezesc.
Se destramă și
uită orice sentiment și atingere.
Mâinile,
picioarele, urechile și chiar ochii râd…
Ironic sau nu,
râd de neștiința minții.
În același timp,
tac și te lasă să plutești
În vidul
agonisiri tale.
......jurnal 2013
Ai un mic chestionar la mine pe blog, daca te intereseaza, intr-un moment de liniste sau, pur si simplu, de lipsa de ocupatie ;) http://timpulslujestedarnuexista.blogspot.ro/2013/02/o-chestie-draguta-pentru-manca-timpul.html
RăspundețiȘtergerePrincipiul meu - chin şi izvor al tuturor bucuriilor şi mâhnirilor mele dintotdeauna - a fost lupta neîncetată şi cruntă dintre spirit şi trup... Sufletul meu este arena, unde s-au întâlnit şi s-au înfruntat aceste două oşti.
RăspundețiȘtergere@Foarte frumos spus, Holy Sinnee
RăspundețiȘtergere