Tu spunei că deranjează, uită să respiri şi spune mi cât e ceasul

Priveşte-ţi mâinile şi bucură-te,
ele sunt absurde.
Şi picioarele priveşte-ţi-le seara,
drept cum stai,
atârnând spre lună.
Pipăie-ţi urechea şi râzi şi miră-te că poţi să uiţi.

Criim Helen.
Şi n-ai să şti niciodată nimic...