Recenzie

Viata pe un peron

În centrul cărtilor lui Octavian Paler nu se află nici sfântul nici bruta absolută, nici supraomul nietychean, ci tocmai omul obisnuit, suma de calitati şi defecte, patimi şi slăbiciuni , îndoieli, şi angoase. Oricine se poate aşadar proiecta sau regăsi în paginile acestui roman. Fiindcă pe peron nu este El , eroul exemplar ieşit din seria biologică. Pe peron suntem noi.

Gravitatea fara morgă, asumare si autoangajare, miye înalte şi blestematele probleme insolubile ale individului şi ale comunitătii. Sensibilitate şi constiintă, anexitate şi aspiratie către echilibru, fragilitatea eului şi , ca formă de apărare , proiectare într un câmp anistoric al valorilor tari, o ideatie atât de bogată şi de vie, cuprină în tipare de inviolabilitate sintactică...