Cuie apă amar şi roşu

Imaginează-ţi că apa nu e apă, iar pământul nu se roteşte ca şi roata de la o vată de zahăr.
E atat de sadic să ţi simt cuiul în mine. Simt cum mă pătrunde, cum mă invadează şi îmi dă gustul ăla amar de cafea neîndulcită.
E un fel de a fi. Aşa mi sta mie în fire să muşc până ce ţi simt sângele roşu inundându-mi buzele fragede.
Uneori calea lactee nu mă ajută prea mult pentru a mi găsi margini. Nu există lanţ ce mă poate cuprinde şi ţine, poate doar unul elastic ce mă face să rămân din când în când.
Acum, imaginează-ţi că suntem noroi.