joi, 2 septembrie 2010

Şi miroase a vânt de toamnă

Aş avea atâtea să ţi povestesc... Vântul ăsta rece şi aromat de toamnă îmi aminteşte de zilele acelea ploioase în care mă ascundeam la tine în braţe. Şi mărul văratic de la geamul meu a început să capete dulceaţa acelor culori...
Miroase a ploaie şi a vânt amărui, miroase a nuci, a frunze calde, a ceai, a soare a umezeală, a dor, a neatins, a început şi a speranţă...a infinit şi a la revedere...
Am fugit cât am putut eu de repede, cum fug de fiecare dată când parcă vântul numi dă pace, când fiecare gând mă cuprinde şi nelinişteşte. Plec undeva departe, undeva unde miroase a toamnă, a frunze, şi a ploaie cu tunete şi fulgere.
Se întâmplase să mi se facă dor de un palton cu o eşarfă şi o umbrelă colorată. Se întâmplă des să mi se facă dor de anumite lucruri ce le credeam uitate, pierdute. Se întâmplă să caut şi să nu găsesc.
Zâmbeşte mi încet ca fiind prima dată, ia ma de mână şi spune mi că ţi a fost dor, şi că azi nu va ploua cu stele, şi nici că focul încălzeşte destul.

Criim.

4 comentarii:

  1. zâmbeşte, încă mai e soare...

    RăspundețiȘtergere
  2. să ne bucurăm cât timp trăieşte

    RăspundețiȘtergere
  3. Va mai traii un timp..apoi va disparea fara urma, se va intoarce din cand in cand si atat.

    RăspundețiȘtergere