Ma privit venind, şi figura lui deveni deodata gravă, concentrată, parcă s-ar fi desprins atunci o taina din mişcările mele, o taină pe care o înţelegea, îngrozindu-se. S-a rezemat mai pierdut, rugându-mă să desenez.
I-am luat mână, foarte decent, aproape rugător. Simţea din privirile mele că refuzasem cu multă greutate, că luptasem chiar cu mine însămi.
Ridica adesea privirea şi atunci, gura întreagă i se desena, înfiorată, palpitând prin nu ştiu ce atingere nevăzută. Parcă ar fi aşteptat o bruscă, nemai întâlnită sărutare.
Dar eram absentă. Mă gândeam la ceva grav, de o covârşitoare însemnâtate, şi simţea aproape fizic cât de departe eram plecată.
Şi parcă ne feream amândoi să nu alunecăm într-un subiect care ne-ar fi amintit de îmbrăţişarea din noaptea precedentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu